Submitted by Valquíria Barbieri (kikibarbi@hotmail.com) on 2017-06-08T21:03:39Z No. of bitstreams: 1 DISS_2014_Marcela de Castro Ávila Aguiar.pdf: 6062860 bytes, checksum: b659cb5fd901c442ae033219298050b1 (MD5) / Approved for entry into archive by Jordan (jordanbiblio@gmail.com) on 2017-06-09T14:44:23Z (GMT) No. of bitstreams: 1 DISS_2014_Marcela de Castro Ávila Aguiar.pdf: 6062860 bytes, checksum: b659cb5fd901c442ae033219298050b1 (MD5) / Made available in DSpace on 2017-06-09T14:44:23Z (GMT). No. of bitstreams: 1 DISS_2014_Marcela de Castro Ávila Aguiar.pdf: 6062860 bytes, checksum: b659cb5fd901c442ae033219298050b1 (MD5) Previous issue date: 2014-04-28 / Nesta pesquisa investigamos o estilo literário de Murilo Rubião, considerado pela crítica como pertencente à literatura fantástica. Após leitura dos contos do autor, pesquisa da sua fortuna crítica e de leituras crítico-teóricas acerca da literatura fantástica, dos primórdios ao contemporâneo, concluímos que as narrativas de Murilo Rubião correspondem ao insólito banalizado. Tendo em perspectiva esse conceito, centramos a pesquisa na análise comparativa extrínseca e intrínseca de três versões do conto “O ex-mágico da Taberna Minhota”, respectivamente, com base na teoria da modernidade líquida, de Zygmunt Bauman, e da estilística literária, de Dámaso Alonso, e da língua portuguesa, de Nilce Sant’Ana Martins. As obras do linguista José Lemos Monteiro e dos gramáticos, José Carlos de Azevedo e Napoleão Mendes de Almeida, também constituíram fontes bibliográficas importantes para esta análise estilística. Desse modo, foi-nos possível afirmar que o autor antecipou características da sociedade contemporânea – como a diluição da identidade do sujeito – e também refletiu sobre a função da literatura. / The present study investigates the literary style of Murilo Rubião, whose work is considered by the critic as fantastic literature. After reading all the author’s short stories, having a deep look into his critical fortune and having critical-theoretical reading of fantastic literature, from its beginnings up to contemporary times, we concluded that his narratives correspond with the trivialized uncommon. Keeping this concept in perspective, we focused our research on the comparative analysis both extrinsic and intrinsic of three versions of the short story “The ex-magician of Minhota Tavern”, basing, respectively, on the theory of liquid modernity from Zigmunt Bauman, on the literary stylistic from Damaso Alonso and on portuguese language stylistic from Nilce Sant’Ana Martins. Other important bibliography sources to such stylistic analysis are the work of linguist José Lemos Monteiro and grammarians José Carlos de Azeredo e Napoleão Mendes de Almeida. Hence, we concluded that the writer Murilo Rubião not only anticipated characteristics of contemporary society in his work – such as the dilution of the subject identity – but also reflected about the very role of literature.

Esta pesquisa se debruça sobre a produção fantástica do escritor francês Guy de Maupassant (1850-1893), concentrando-se em um conto publicado pelo autor em três versões: Carta de um louco, de 1885 e O Horla, de 1886 e 1887. Para tanto, o trabalho realiza a leitura de autores representativos das principais teorias literárias acerca da literatura fantástica, identificando em cada um elementos que auxiliem na compreensão da obra de Maupassant, apontando as diferenças entre eles e, finalmente, optando por uma compreensão ampla do gênero fantástico, próxima àquela elaborada por Jean-Paul Sartre. À luz de tal compreensão, realizamos a leitura de algumas obras da contística maupassantiana, comparando-as com a de Edgar Allan Poe antecessor no gênero e referência para o autor e procurando entender a influência do pensamento positivista e cientificista na obra do autor. Ao identificar os principais traços da concepção de fantástico do próprio autor, buscamos estabelecer pontos de convergência entre seus contos realistas e fantásticos, chegando a uma forma de compreensão de sua produção fantástica que independa da presença ou sugestão de elementos sobrenaturais na narrativa. Por meio de uma articulação entre aspectos formais, temáticos e imagéticos, realizou-se então a leitura comparada das três versões do conto, dedicando especial atenção à posição do narrador em cada uma delas e à forma como a diminuição gradativa da distância estética aprofunda o sentimento de inquietante. / This research studies the production of fantastic literature by the French writer Guy de Maupassant (1850-1893), focusing on a short story published by the author in three versions: \"Letter of a madman\" (1885) and \"The Horla\" (1886, 1887). The research starts with a reading of representative authors associated to leading literary theories about fantastic literature, identifying elements that contribute to the understanding of Maupassant\'s work, indicating the differences among them and finally, selecting a comprehensive interpretation of the fantastic genre close to the one developed by Jean-Paul Sartre. In light of this interpretation, we read a selection of stories from Maupassant, comparing these works to Edgar Allan Poe\'s literature precursor of the genre and a key reference to Mauppasant , in order to understand the influence of positivist and scientism thinking on the author\'s work. By identifying the main features of Maupassant\'s own fantastic literature conception, we seek to establish points of convergence between his realistic and fantastic stories, which results in an understanding of his fantastic production that stands independently from the presence or suggestion of supernatural elements in the narrative. Building on the articulation between formal, thematic and imagery elements, a comparative reading of the three versions of the story was done, paying special attention to the narrator\'s position in each of the elements, and the manner in which the gradual decrease of the aesthetic distance deepens the feeling of disturbance.

Cette thèse se propose d’analyser le fantastique littéraire en France et en Roumanie par une méthode double : l’histoire des influences et des transferts culturels (approche diachronique) et l’étude de certains aspects communs aux textes fantastiques identifiés dans la poétique de la (dé)construction (approche synchronique).Le corpus comprend des contes fantastiques provenus des espaces littéraires du XIXe siècle français (Mérimée, Gautier, Maupassant, Villiers de l’Isle-Adam ou Barbey d’Aurevilly) et roumain (Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Gala Galaction et Mateiu Caragiale). Bien que certains récits de ces derniers dépassent de peu le cadre strictement temporel du XIXe siècle, le choix est motivé par un certain décalage temporel entre les deux littératures, par l’appartenance de ces écrivains à une première étape du fantastique littéraire roumain et, dans le cas de Mateiu Caragiale, par l’intertextualité explicite avec Le rideau cramoisi de Barbeyd’Aurevilly.L’étude prend comme fil conducteur l’idée de (dé)construction, prise non pas dans le sens philosophique de la méthode déconstructionniste conçue par Derrida, mais dans la lignée de la thèse formulée par Irène Bessière, notamment le double mouvement qui traverse le récit fantastique, la construction et la déconstruction d’univers.Dans la première partie, la (dé)construction est rapportée au niveau de l’onomastique du fantastique (histoire du mot et de ses dénominations), car le terme « fantastique » est associé aux récits d’Hoffmann dans la traduction fautive de Loève-Veimars et un discours théorique et critique est construit à partir de Charles Nodier. La (dé)construction est aussi envisagée du point de vue de l’identité du fantastique en tant que genre littéraire. D’un côté, le fantastique puise ses sources, surtout thématiques, à la matière des mythes, des textes religieux, des croyances populaires, des légendes, des idéologies, des progrès scientifiques, etc. De l’autre côté, le remaniement fantastique (sa poétique) consiste à construire un « rapport fantastique » entre le réel et les autres éléments généralement considérés comme surnaturels, invraisemblables ou impossibles donnés pourtant comme sérieux, perceptibles et donc possibles.La deuxième partie déroule un panorama d’histoire littéraire comparée franco-roumaine, où sont mises en question deux figures étrangères, Hoffmann et Poe, ainsi que les particularités de l’émergence du fantastique dans la littérature française et dans la littérature roumaine, liées au romantisme dans les littératures ouest-européennes, et au légendaire et au magique dans la littérature roumaine. On parle de (dé)construction des modèles étrangers – jeu de traduction chez Ion Luca Caragiale, imitation chez Nicolae Gane, etc. – et de construction d’un discours fantastique autochtone.La troisième partie analyse quelques aspects qui caractérisent la rhétorique du fantastique, en soulignant les procédés par lesquels l’art de la persuasion se manifeste paradoxalement tant comme garantie que comme sape des stratégies textuelles : la littéralisation des figures au niveau de la fiction ; l’hypervisibilité des figures (l’hyperbole, l’hypotypose) ; le résidu littéral du discours figuré en tant que principe de suggestion du surnaturel, l’objet en tant qu’indice réaliste et support des « déviations » fantastiques / The present study is aimed at examining the fantastic as a literary genre by means of a twofold endeavour,which could be seen both as a diachronic (the history of cultural influences and transfers) and as a synchronicone (an investigation into several aspects that are related to a common modality of fantastic texts identified inthe poetics of (de)construction).The corpus of this paper is made up of fantastic stories created by several French writers that are traditionallyassociated with various trends or literary movements - Mérimée, Gautier, Maupassant, Villiers de l’Isle-Adam or Barbey d’Aurevilly – to whom we will add Romanian fantastic texts written by such various literaryfigures as Mihai Eminescu, Ioan Luca Caragiale, Gala Galaction and Mateiu Caragiale. Some of the worksproduced by the Romanian writers mentioned above surpass the strict temporal framework of the XIXthcentury, yet our choice is motivated by the fact that the texts under scrutiny are traditionally considered asbelonging to a first stage of the Romanian fantastic prose. As far as Mateiu Caragiale is concerned, we haveexceptionally chosen to deal with the short story entitled Remember from the perspective of the explicitintertextuality with Barbey d’Aurevilly’s Le rideau cramoisi.At the core of our investigation of the literary fantastic (in this context limited to short stories) we haveplaced the idea of (de)construction, which is to be followed on three levels: an onomastic level (the transitionfrom the term “fantastic” to the fantastic genre in literature), a diachronic level (the emergence of the fantastic as a literary genre and its identity, an issue to be addressed from the perspective of literary historyand the theory of reception) and a rhetorical level in its broad sense (a poetics of fantastic prose fiction). Wewill emphasize the fact that our intention is not to use the idea of (de)construction in the strict sense of thephilosophical concept launched by Jacques Derrida. The significance of (de)construction employed in thispaper is based on a thesis already formulated by Irene Bessière - the poetics of uncertainty that is related totwo projects that are opposite, but still coexist, i.e. the construction and deconstruction of the real.The first level of approaching (de)construction in the wider context of the fantastic prose coincides with thefirst part of our paper, which includes various definitions of the fantastic, different types of approaches andboundaries that can be applied to it and the famous dichotomy between the fantastic and the miraculous. Theterm “fantastic” was proposed by the French through Loève-Veimars’s erroneous translation, as a label forHoffmann’s tales, while Nodier launches a theoretical and critical discourse on the fantastic. The attempts to define the fantastic from different perspectives reveal some common aspects that itpossesses, thus assuming the shape of a process of (de)construction. We mainly take into account twodirections, a general one whose stake is the supernatural, and a restrictive one trying to set boundaries. (De)construction is also discussed from the perspective of the identity of the fantastic genre. On the one hand, thefantastic resorts to external thematic sources (the mythical miraculous, the legendary, the religious, modernideologies, scientific progress etc.), on the other hand, the modern reconstruction of these sourcespresupposes a new poetics, which consists in building a “fantastic report” between a real world and thoseelements that are generally considered supernatural, implausible, impossible or illogical, presented in such amanner as to produce the illusion of reality.. / Lucrarea de faţă îşi propune o examinare a fantasticului ca gen literar printr-un demers dublu, diacronic(istoria influenţelor şi transferurilor culturale) şi sincronic (cercetarea câtorva aspecte care ţin de o modalitatecomună textelor fantastice identificată în poetica (de)construcţiei).Corpusul este constituit din povestiri fantastice ale mai multor scriitori francezi care sunt asociaţi unorcurente sau mişcări literare diferite – Mérimée, Gautier, Maupassant, Villiers de l’Isle-Adam sau Barbeyd’Aurevilly – cărora le adăugăm texte fantastice româneşti, aparţinând lui Mihai Eminescu, Ion LucaCaragiale, Gala Galaction şi Mateiu Caragiale. Câteva dintre operele scriitorilor români amintiţi depăşesccadrul strict temporal al secolului al XIX lea, alegerea noastră fiind motivată de faptul că textele la care nereferim sunt considerate ca făcând parte dintr-o primă etapă a prozei fantastice româneşti. În ceea ce îlpriveşte pe Mateiu Caragiale, am ales să analizăm în mod excepţional nuvela Remember, din perspectivaintertextualităţii explicite cu nuvela Le rideau cramoisi a lui Barbey d’Aurevilly.În centrul investigaţiei fantasticului literar (limitat aici la povestiri scurte), am pus ideea de (de)construcţie,pe care o urmărim la trei niveluri : un nivel onomastic (trecerea de la termenul « fantastic » la genul fantasticîn literatură), un nivel diacronic (apariţia fantasticului ca gen literar şi identitatea acestuia, o problemăabordată din perspetiva istoriei literare comparate şi a teoriei receptării) şi un nivel retoric, în accepţie largă(o poetică a prozei fantastice). Subliniem faptul că nu folosim ideea de (de)construcţie în sensul strict alconceptului filosofic lansat de Jacques Derrida. (De)construcţia, aşa cum este întrebuinţată în lucrarea faţă,are ca sursă o teză formulată deja de Irène Bessière: poetica incertitudinii care se raportează la două proiecteopuse, dar coexistente, construcţia şi deconstrucţia realului. Primul nivel de abordare a (de)construcţiei în proza fantastică coincide cu prima parte a lucrării: definiţiilefantasticului, diversele tipuri de abordări şi delimitări ale acestuia şi dicotomia fantastic / miraculos.Cuvântul „fantastic” este propus de francezi, prin traducerea eronată a lui Loève-Veimars, ca etichetă pentrupovestirile lui Hoffmann; în acelaşi timp, Nodier lansează un discurs teoretic şi critic asupra fantasticului.Încercările de definire a fantasticului, din perspective diverse pun în evidenţă aspecte comune ale acestuia,constituindu-se într-un proces de (de)construcţie conceptuală. Reţinem două direcţii, una generală a căreimiză este supranaturalul si una restrictivă care încearcă să fixeze graniţe. (De)construcţia este pusă în discuţieşi din perspectiva identităţii genului fantastic. Pe de o parte, fantasticul face apel la surse tematice externe(miraculosul mitic, legendar, religios; ideologiile moderne, progresul ştiinţific, etc.), pe de altă parte,reconstrucţia modernă a acestor surse tematice înseamnă o nouă poetică, care constă în construirea unui „raport fantastic” între un univers real şi acele elemente considerate în mod general supranaturale,neverosimile, imposibile, sau nelogice, prezentate în aşa fel încât lasă iluzia unei realităţi.Cea de a doua parte a tezei este consacrată unui parcurs istoric al fantasticului literar, printr-o abordarecomparatistă, punând în discuţie efectul receptării operei lui Hoffmann şi a lui Poe în spaţiul literar francez,rolul traducerilor-adaptări după Poe făcute de Ion Luca Caragiale, dar şi aspecte care apropie şi diferenţiazăexperienţa scriptică a fantasticului, legat de romantism în literatura occidentală, legat, mai degrabă, delegendar şi magic în literatura română. Vorbim despre (de)construcţia modelelor străine şi despre construireaunui discurs fantastic autohton..